„Cazierul” lui Suarez: simulant, rasist și „canibal”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gestul atacantului Luis Suarez de a-l mușca pe fundașul Giorgio Chiellini la meciul UruguayItalia de la Cupa Mondială din Brazilia se înscrie într-un lung șir de acte lipsite de fair-play comise de fotbalistul sud-american, din care nu lipsesc insultele rasiste și simulările.

Suarez este considerat un „simulant în serie” pentru faptul că încearcă mereu, prin căderi teatrale, să păcălească arbitrii să dicteze lovituri de la 11 metri sau cartonașe roșii. Și la faza petrecută în careu, în minutul 80 al meciului din etapa a treia a Grupei D, jucătorul formației Liverpool a simulat că a primit o lovitură în figură de la Chiellini.

Suarez are obiceiul să „muște” din adversari. În 2010, când juca la Ajax Amsterdam, el a fost suspendat șapte meciuri în campionatul Olandei pentru că l-a mușcat de gât pe jucătorul de la PSV Eindhoven Otman Bakkal. Arbitrul nu a văzut incidentul, însă federația olandeză a deschis o anchetă. Suarez a fost poreclit atunci „Canibalul de la Ajax”.

După ce a ajuns la Liverpool, el a fost suspendat zece meciuri în aprilie 2013, pentru că l-a mușcat pe Branislav Ivanovici (Chelsea), la un meci din Premier League. La fel ca în partida de la Natal și în cea din campionatul olandez, arbitrul nu a văzut gestul și nu l-a sancționat pe Suarez în ciuda încercării lui Ivanovici de a-i arăta urmele mușcăturii.

În Premier League, uruguayanul a mai primit nouă etape de suspendare după ce a proferat insulte rasiste la adresa francezului Patrice Evra de la Manchester United. La finalul meciului Liverpool – Manchester United, din octombrie 2011, fundașul Patrice Evra a declarat că Suarez i-a adresat „un anumit cuvânt (n.r. – negro)” de cel puțin zece ori.

Nu voi repeta ce mi-a spus, dar a fost un cuvânt rasist, l-a spus de mai mult de zece ori„, a declarat Evra după meci.

Deși Suarez a negat mereu că a adresat insulte rasiste, Comisia de Disciplină a FA i-a dat dreptate francezului, afirmând că uruguayanul a proferat „cuvinte insultătoare” la adresa lui Evra cu referire la „culoarea pielii fundașului”.

Suarez a venit la Liverpool în ianuarie 2011, de la Ajax Amsterdam, pentru 26 de milioane de euro.

FIFA a anunțat, în noaptea de marți spre miercuri, că a deschis o procedură disciplinară împotriva atacantului reprezentativei Uruguayului Luis Suarez, care l-a mușcat pe fundașul italian Giorgio Chiellini, la meciul din etapa a treia a Grupei D a Cupei Mondiale din Brazilia.

Suarez și/sau federația urguayană trebuie să depună documentele pentru a se apăra în acest caz până miercuri, la ora locală 17.00 la Brasilia (23.00 la București). FIFA precizează în comunicat că instanța disciplinară, independentă, este abilitată să sancționeze infracțiuni care scapă arbitrului în cadrul unui meci.

Luis Suarez riscă o sancțiune dură din partea forului mondial, având în vedere că este recidivist. Suspendarea maximă prevăzută în regulamentul FIFA este de 24 de meciuri sau doi ani.

«Cazierul» nu îi este favorabil fotbalistului, iar Comisia de Disciplină a FIFA nu are motive de clemență„, a comentat AFP.

În minutul 80 al meciului de marți, de la Natal, atacantul l-a mușcat de umăr pe Chiellini. Italianul și-a tras tricoul pentru a-i arăta semnele rămase arbitrului, care nu a sancționat gestul uruguayanului. Însă acțiunea nu a scăpat camerelor de luat vederi.

Naționala statului sud-american a câștigat cu scorul de 1-0 partida cu Italia și s-a califcat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, fază în care va întâlni Columbia, la 28 iunie, la Rio de Janeiro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×